Programarea pentru succes sau eșec se face din copilărie

Cea mai mare parte a vieții viitorului adult se va desfășura în funcție de programele care îi sunt „picurate” în subconștient până la vârsta de 7 ani. Până la această vârstă, se întipăresc peste 95% din programele subconștiente care îl vor urmări toată viața. Creierul copilului până la această vârstă este într-o frecvență vibrațională mică și observarea, memorarea sunt criterii de bază în funcție de care își formează bagajul emoțional. 

Înainte de a crește și de a fi conștienți de lumea care se desfășoară în jurul lor, copiilor le vor fi întipărite modele comportamentale de bază. Și în funcție de aceste programe, vor acționa și se vor dezvolta emoțional.

Creierul  copilului este în frecvența theta, frecvența asociată cu hipnoza. De aceea el este ca un burete, absorbind cu ușurință obiceiurile comportamentale ale fraților, surorilor, părinților, bunicilor sau ale adulților care petrec mai mult timp în jurul lui.

În joaca lui, copilul își imaginează că face un tort aniversar din frunze și nisip,  își închipuie  că zboară și că se transformă aleargând pe mătură cu un cearșaf pe cap. Imaginația este asociată cu frecvența theta a  creierului.  

Iezuiții spuneau: „Dă-mi un copil până la vârstă de 7 ani și voi face din el un bărbat”. Ei știau aceste lucruri de acum 400 de ani. Știau că programarea mentală din primii ani de viață îi va influența întreaga viață.

Familia își pune amprenta foarte mult asupra formării bagajului emoțional și credințelor de viață ale copilului, prin ceea ce-i repetă ca fiind o perspectivă de viață:

„Trebuie să mănânci tot din farfurie ca să te faci mare!”

„Moș Crăciun aduce cadouri numai copiilor cuminți .”

„Nu am bani să-ți cumpăr jucăria aceasta.”

„Tu ești mic, nu vei reuși să faci acest lucru!”

„Tu faci numai prostii! Nimic bun nu-ți iese!”

„Ești o urâțică! Maimuțică mică ce ești!”

Și copilul va ajunge la adolescență sau la maturitate, și  își va spune („în oglindă” cu limitările de mai sus):

„Urăsc să mănânc acest fel de mâncare, simt că îmi face rău!”

„Nu merit! Nu am obținut rezultate bune pentru a fi recompensat!”

„Nu am bani! Niciodată nu-mi ajung banii!”

„Este prea greu, nu voi reuși niciodată. „

„Nu sunt suficient de bun pentru a avea succes. „

„Această persoană nu mă va iubi niciodată pentru că nu sunt suficient de frumoasă.”

Mai sunt acele tipare comportamentale care sunt determinate de următoarele cuvinte cheie:

• până
• după
• niciodată
• întotdeauna

 „Până nu-ți termini toate temele, nu vei ieși la joacă.”

„După ce ai câștigat, urmează să pierzi!”

„Niciodată nu vei fi în stare să fii responsabil”.

„Întotdeauna greșești la ce este mai ușor.”

Și va ajunge la adolescență sau la maturitate,  să își spună („în oglindă” cu limitările de mai sus):

„Până când nu voi avea o carieră, nu voi putea întemeia o familie”.

„Astăzi mă simt bine, dar cu siguranță va trebui să plătesc pentru asta”.

„Niciodată nu pot să păstrez o relație”.

„Întotdeauna mi se întâmplă să nu am noroc atunci când mă aștept mai puțin!”

Alte programe mentale care se dezvoltă la nivelul subconștient încă de la vârsta copilăriei pot fi:

• programul de devalorizare – când copilului i se sugerează că „nu este suficient de bun”. Părinții educă prin critică excesivă și nu laudă, nu zic „Bravo!”. La vârsta adultă, copilul va atrage persoane care îl vor face să se simtă devalorizat și fără importanță.
• programul de respingere – când copilul se simte ignorat de părinți. Lipsa de afecțiune  și respingerea  inconștientă din partea părinților îl vor transforma într-un viitor  adult introvertit, care se auto izolează, devine singuratic și depresiv. Va relaționa cu persoane care vor manifesta tot un comportament de resingere față de acesta.
• programul de abandon – când mama trebuie să lase copilul cu altcineva mai mult de o zi. Sau când mama se reîntoarce la muncă și nu se mai conectează emoțional și cerebral cu copilul ei. Atunci, copilul va simți că nu este dorit, că este neimportant, neiubit. În viața de adult va crea dependență de abuzive în relații toxice de frică să nu fie abandonat.
• programul „nu merit să fiu iubit” – când părinții (sau unul din părinți) nu și-au dorit copilul, dar până la urmă l-au acceptat. Viitorul adult va funcționa după tiparul că orice ar face, parcă nu este suficient și astfel este tot timpul nemulțumit de el însuși, nu se va plăcea și nu se va iubi cu adevărat. Va atrage persoane, parteneri, care îl vor face să se simtă neiubit, nedorit, neapreciat.

Toate aceste răni, rana de abandon, de respingere, de lipsă de iubire, de devalorizare, își lasă amprenta asupra copiilor într-un mod evident și categoric, astfel încât ei vor ajunge să gândească, să simtă și să acționeze în acord cu toate aceste convingeri și tipare înregistrate la nivelul subconștientului. Acestea pot fi înlocuite și schimbate prin repetarea afirmațiilor pozitive, prin practicarea meditațiilor ghidate sau cu sprijinul unui psihoterapeut. Dificultatea rezidă nu în înlocuirea și anularea acestora ci în identificarea și conștientizarea că acționezi într-un anumit tipar și ca urmare a unor convingeri limitate care provin din copilărie.

Important este să fim atenți, ca părinți, ce programe însămânțăm în subconștientul copilului înainte de a-l transforma într-o victimă a mentalității de eșec.