Articole de sufletTot ce emiţi se întoarce la tine

Tot ce emiţi se întoarce la tine

Tot ceea ce gândești sau spui cu voce tare creează în jurul tău o rezonanță care se împrăștie pe mai multe unde sau frecvențe, ca și la radio. Atunci când emiți acuzații, critici, lamentări, creezi starea de conflict. În acest fel, emani frecvențe ale negativității. Odată emise de la tine, aceste frecvențe se întorc către tine prin diverse alte împrejurări, pe care de cele mai multe ori nu le recunoști. Cu alte cuvinte, tot ce ți se întâmplă este reacția de ecou a frecvențelor pe care tu le-ai emis.

De exemplu: dacă te plângi că vânzătoarea era nesuferită și nu ți-a pus produsele în sacoșă în ordinea care ar fi trebuit, atunci când ajungi acasă e posibil că vecinul tău să te apostrofeze că îl deranjează muzica ta pe care o asculți după ora nouă seară. Dar tu nu-ți dai seama de unde vine această aversiune a vecinului, nu faci legătura între ceea ce ai gândit și vorbit despre vânzătoare și apostrofarea din partea vecinului. Sau un alt exemplu: ieși la prânz cu un coleg și îți bârfești una dintre prietene printre alte subiecte de discuție. Când te întorci la birou, realizezi că ești chemată în biroul directorului pentru a-ți face observații asupra unor calcule din proiect care nu erau realiste. Dar tu nu-ți dai seama că ceea ce ai emis ca și frecvență negativă în discuția de la masă cu colegul se întoarce la tine prin discuția cu directorul. 

Un alt exemplu: atunci când ajuți pe cineva făcându-i un mic serviciu, sau când îți ajuți bunica să facă ordine în dulap, sau când îți ajuți copilul cu drag la teme,  puțin mai încolo vei găsi nesperat, loc de parcare în fața magazinului de alimente, sau a doua zi, vei primi o veste bună referitoare la un credit aprobat, sau referitoare la o mărire de salariu sau acea mașină care îți tăiase calea, a fost la o secundă distanță de impact și astfel nu s-a întâmplat nimic. Tu nu vei face conexiunea între faptele bune pe care le-ai făcut anterior acestor momente care ți se întâmplă neașteptat de bine. Tu primești întotdeauna ceea ce oferi indiferent că faci conexiunea între evenimente sau nu.

Neville Goddard spunea că “Nimic nu vine din neant. Tot ce ni se întâmplă vine din interiorul nostru”.

Tu poți obține ceea ce îți dorești de la viață, important este să te aliniezi pe frecvența iubirii, astfel încât tot ce gândești și tot ce emiți să vină din înțelegerea și iubirea pe care tu le emani.

Cu cât emani mai multă iubire cu atât vei primi și mai multă iubire. Universul va deschide calea divină pentru a-ți scoate în cale cele mai frumoase momente, cele mai minunate situații și împrejurări. Dar vei spune cum aș putea să mă aliniez la această frecvența a iubirii? Foarte simplu.

Nu mai critica.

Nu mai bârfi.

Nu te mai lamenta.

Nu mai vorbi de rău pe ceilalți.

Nu mai fi ironic și critic.

Încearcă să te raportezi cu înțelegere, cu iubire față de ceilalți. Persoanele și situațiile din jurul tău apar pentru ca tu să te îmbunătățești, să crești, să-ți schimbi atitudinea, să-ti schimbi gândirea. Nimic nu este întâmplător.

Poate vânzatoarea de la casă era obosită și plictisită. Nu este un capăt de țară dacă îți pui singură alimentele în sacoșă în ordinea preferată și încerci să-i faci un compliment vânzătoarei sau să o faci puțin să zâmbească.

Poate prietena ta are modul ei de a fi nu trebuie să o bârfești, pentru că ea face parte din anturajul tău, așadar este parte din concepția ta despre viață. Când vorbești despre ea vorbești de fapt despre tine. Când o critici pe ea, critici de fapt ceva ce nu-ți place la tine.

 Încearcă să fii conștientă de ceea ce gândești și de ceea se spui și urmărește ce ți se întâmplă în momentele următoare ale zilei sau a doua zi sau in  perioada imediat următoare. Fă acest exercițiu pentru a te convinge cum se întâmplă lucrurile ca urmare a ceea ce ai gândit sau a ceea ce ai făcut.

Dacă ai înțeles cum funcționează legea atracției la acest nivel al gândirii și cuvintelor tale, ai înțeles că poți și singură să gestionezi situațiile pe care dorești să le atragi în viața ta. Așadar, evită să mai utilizezi cuvinte precum: groaznic, cumplit, îngrozitor, pentru că aceste cuvinte sunt de frecvența joasă și se vor întoarce la tine prin diverse situații și împrejurări care te vor face să te simți exact așa cum sună cuvintele respective. Alege să-ți colorezi dialogul cu cuvinte de frecvență înaltă, care să atragă în jurul tău situații întocmai: minunat, fantastic, uimitor, fabulos, excelent.

q

Comentariile (2)

  • Lupu Nina

    Eram la un rând mare.Cei cu relații intrau înaintea noastră.Toti eram nervoși și criticam. Eu citind cartea" timpul pt un nou inceput"mi am adus aminte și am căutat aceste articole și l am citit pe tot ce emiți se întoarce la tine , astfel am conștientizat starea mea. Imediat am încetat lamentările am ajutat și cedat pe toți cei din jurul meu și astfel s a creat o stare de liniște totul a mers mult mai repede.Multumesc Cristina.💐

    • admin

      Mulțumesc mult, Nina pentru acest mesaj de suflet. Mă bucur că v-au fost de folos sfaturile din cartea mea. Dacă am fi mai conștienți de ce se întâmplă în jurul nostru, am observa că toate sunt oglinzile noastre în care noi ne proiectam. Vă îmbrățișez cu drag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact