Neputinta de a renunta la oamenii dragi
Rămânem în relații de co-dependență cu anumite persoane pentru care nutrim o afinitate, un atașament, fără a înțelege că, incapacitatea noastră de a pune punct unor astfel de relații ne aduce mai multă suferință și ne consumă energia.
Echilibrul sufletesc și sănătatea noastră mintală vin din conștientizarea că aceste atașamente ne consumă, ne umilesc și ne provoacă scăderea stimei de sine și a încrederii în propia persoană.
Asociem maturiatea noastră cu bunătatea și amabilitatea de a trece cu vederea, de a înțelege și a le găsi scuze pentru comportamentele agresive și cuvintele jignitoare. Ne gândim că poate mâine se va schimba, va gândi diferit, își va schimba opinia și îi va părea rău că mi-a vorbit urât. Avem ferma credință că poate noi am fost cauza dezlănțuirii conflictului și așteptăm să treacă, așa cum au trecut și alte momente contradictorii. Ne autoamăgim în credința noastră că, de fapt, este un suflet bun pe interior și poate a avut o zi proastă. Și mergem înainte cu amărăciune în suflet dar cu credința că se vor liniști apele, că vor crește copiii mari, că viitorul va aduce schimbări în bine și vor veni și momentele de liniște.
Și continuăm să facem compromisuri, să fim mai buni, mai înțelegători, să evităm în a spune adevărul în față, să folosim cu grijă cuvintele pentru a nu deranja, pentru a nu stârni discuții în contradictoriu.
Ne scurgem în relații nepotrivite, doar pentru că ne este teamă de schimbare, ne este teamă ce va fi dacă se va termina, cum o vom lua de la capăt, în ce condiții, și atunci în bunătatea noastră sperăm că va observa eforturile noastre de a construi o relație, eforturile noastre de a face ca lucrurile să meargă. Avem mult bun simț, dăruire, implicare și dorim ca prin puterea exemplului nostru să înțeleagă și să se schimbe în bine.
Ne atașăm de oameni nepotriviți.
Ne atașăm de parteneri cu instabilitate emoțională.
Ne atașăm de șefi toxici.
Ne atașăm de prietenii defectuoase.
Și acest comportament de supunere, acceptare, de anulare a indignării și copleșire cu iubire neîmpărtășită, își trage seva din copilărie, când încercam să fim copiii buni și înțelegători pentru părinții noștri critici și autoritari.
Nu suntem datori să oferim prezumția de nevinovăție și șanse la nesfârșit. Nu trebuie să fim nevoiți să ne imaginăm lucrurile frumoase din sufletul lor, în pofida faptului că aportul lor este descurajator, sau chiar crud.
Câteodată este bine să renunțăm. Să înțelegem că unii oameni nu se pot schimba în bine și nici nu ne vor urma vreodată exemplul nostru. Este bine să ne luăm puterea înapoi din toate aceste relații care ne-au secătuit și ne-au transformat în umbrele noastre pentru că am uitat cine suntem cu adevărat și am uitat cât merităm.
Învață să dai drumul, să lași să plece de la tine acele stări sau acele situații, persoane care nu-ți aduc nicio îmbunătățire, care nu sunt spre binele tău. Spune stop și scoate din cercul tău aceste persoane care nu contribuie la evoluția ta personală. Dă-i drumul negativului, iartă, ia-ți lecția de viață și mergi mai departe!
Mulțumește pentru experiență, raportează-te cu acceptare și îngăduință la experiență, învață din ce ți s-a întâmplat și detașează-te, pentru că viața ta îți pregătește altceva, mai bun.
