CARE ESTE POVESTEA MEA?
Mă numesc Cristina Ștefan. Cristina mi se spune de la botez, pentru că pe lângă acest prenume mai am și alte două, cu care nu mă pot identifica: Eugenia Mariana. M-am născut într-o zi de vara, 3 august, în anul 1978 și sunt zodia Leu. Ca orice om, îmi iubesc ziua mea de naștere și încerc să-mi caut explicații în trăsăturile caracteristice zodiei mele, pentru stilul meu boem de fi.
Provin dintr-o familie de oameni simpli, care au muncit și s-au sacrificat pentru ca noi copiii (mai am un frate) să nu ducem lipsă de nimic. Iubirea lor este sursa mea de energie și putere. De mic copil am fost înconjurată de dragostea părinților mei. Fiind mezina familiei, eram copilul venerat și foarte răsfățat. Educația și regulile bunului simț le-am primit în special de la mama mea, care petrecea mai mult timp acasă cu noi copiii, în timp ce tata muncea de dimineață până seara, iar uneori era plecat din țară.
Tenacitatea și calmul mental le-am moștenit de la tatăl meu, și recunosc că mi-au fost de mare ajutor în tot ceea ce mi-am propus să realizez de-a lungul vieții mele.
Se spune că programele din subconștient se formează din anii copilăriei și ce ți se “picură “ în mod repetitiv ți se întipărește acolo pentru tot restul vieții, devenind tiparul ființei tale. Într-adevăr, am fost educată cu credințele: că viața este o luptă, că trebuie să înveți carte ca să ai o viață ușoară, că nimic nu este gratis pe lumea asta, că trebuie să fii cuminte, respectuoasă, să lași de la tine, să nu te cerți cu nimeni, să nu intri în anturaje care te trag în jos, și întotdeauna să ai o imagine bună în fața celorlalți. Ei bine, aș putea spune că de aici mi se trage tendința mea de a fi perfecționistă.
Întotdeauna am crezut că perfecțiunea este una din calitățile mele deosebite. Și am continuat să mă zbat, să lupt pentru a dovedi, pentru a arăta că pot, că știu, că sunt în stare. În mintea mea, rula un singur program predominant, și anume acela că trebuia să fiu impecabilă în tot ceea ce făceam. Însăși imaginea mea că prezență feminină trebuia să fie impecabilă. Eram construită pentru a mă comportă așa, era starea mea naturală de a avea o conduită care să mulțumească pe cei din jurul meu.
Ca orice persoană perfecționistă, am luptat de mic copil pentru a fi cea mai bună în tot ceea ce făceam: note mari, ascultătoare, educată, conștiincioasă, dornică de a-i face mândrii pe părinți și de a nu supăra pe nimeni în jurul meu. Eram lăudată și recompensată pentru fiecare rezultat bun pe care îl obțineam. Ajunsesem să cred că eu sunt doar ceea ce realizez și că definirea mea că persoană era dacă eu făceam ceea ce făceam la un nivel de performanță, și rezultate excelente.
Așadar, am fost un copil eminent la învățătură, am urmat cursurile Academiei de Studii Economice din București pentru că îmi plăceau cifrele și calculele. Apoi, am început să lucrez ca economist în companii multinaționale, unde am evoluat în funcții de conducere și m-am dezvoltat profesional.
Locuiesc în orașul meu natal Pitești, alături de familia mea compusă dintr-un soț iubitor și un copil minunat. În weekend ne vizităm părinții care locuiesc în afara orașului și ne înconjurăm de prieteni.
De când mă știu am fost pasionată de cărți. De lumea descrisă în paginile cărților, de cuvintele așezate cu măiestrie în pagină, de perspectiva autorului, de imaginația fabuloasă care îți deschide noi universuri sub ochii tăi. În vacanțele de la școală citeam multe cărți, citeam nopți întregi, mă contopeam cu personajele și chiar adormeam cu cartea în brațe. Citeam tot de îmi pica în mâna, nu aveam un stil de lectură preferat. Această pasiune a mea de a citi, m-a urmărit toată viața, simțeam că numai așa pot să verbalizez mai ușor, mă pot concentra mai bine, îmi pot găsi explicații la toate trăirile, emoțiile, întrebările mele existențiale.
Adultă fiind, cu jobul solicitant de economist, soț și copil, cărțile pe care le cumpărăm în speranța că le voi citi începeau să se facă teanc pe noptieră. Atunci îmi propuneam să citesc în concediu și într-adevăr, în concediu, mă regăseam în dulcea oboseală a nopților nedormite dar cu satisfacția că am citit cele mai intersante cărți.
De la pasiunea de a citi până la pasiunea de a scrie nu a fost decât un pas, de vreo… 30 de ani. Doar când mi-am acordat mie încredere în mine, în puterea imaginației mele, abia atunci au început cuvintele să se aștearnă pe hârtie în cea mai armonioasă formă.
Viața mea a avut parcursul unui om fericit și împlinit: carieră, un copil frumos si deștept, un partener minunat, înconjurată de prieteni dragi. Timpul se scurgea între activitatea de la birou, apoi familie, weekenduri și concedii.
Totuși, în mine ardea un foc mistuitor al dorinței de a-mi găsi răspunsuri, de a înțelege rostul meu aici pe Pământ, dorința de a-mi clarifica ce mă face pe mine fericită, dorința de a umple acel gol interior care nu putea fi umplut cu atenția celorlalți din exterior. Setea de cunoaștere și de a mă redescoperi, devenea din ce în ce mai aprigă, până când, într-un salt apoteotic, ca și cum m-am trezit la realitate, am înțeles că lumea mea exterioară era o proiecție a stării mele interioare. De atunci am căutat, am învățat, m-am documentat, am testat practici și tehnici de dezvoltare a capacității mele mentale, reinventându-mă în cea mai bună varianta a mea.
Am început să aștern pe hârtie gândurile mele, și munca mea asiduă de introspecție și dezvoltare personală, în sensul de a transmite și altor suflețele, ceea ce eu descoperisem și ceea ce la mine a funcționat cu succes.
Așteptăm în toată viața noastră să se întâmple ceva miraculos, să se schimbe ceva în bine pentru noi, ceva din exteriorul nostru, dar continuăm să alimentăm aceeași gândire negativă, să ne “scăldăm” în aceleași frici și frustrări.
